🏛️ Drept procesual civil

1. Potrivit Codului de procedură civilă, în privința coparticipării procesuale:

1. mai multe persoane pot fi împreună reclamante sau pârâte dacă obiectul procesului este un drept ori o obligație comună
2. când efectele hotărârii se întind asupra tuturor și actele unora sunt potrivnice, se ține seama de cele mai puțin favorabile
3. actele de procedură îndeplinite de unul dintre reclamanți nu le pot profita celorlalți și nici nu îi pot prejudicia, ca regulă

Potrivit art. 59 C. proc. civ., mai multe persoane pot fi împreună reclamante sau pârâte dacă obiectul procesului este un drept ori o obligație comună. Conform art. 60 alin. (1) C. proc. civ., actele de procedură ale unuia dintre reclamanți sau pârâți nu le pot profita celorlalți și nici nu îi pot prejudicia. Când efectele hotărârii se întind asupra tuturor, iar actele unora sunt potrivnice celor făcute de ceilalți, art. 60 alin. (2) cere să se țină seama de actele cele mai favorabile, nu de cele mai puțin favorabile.

2. AA introduce o cerere prin care pretinde restituirea unei sume, calificând raportul cu BB drept împrumut, deși din înscrisurile depuse rezultă că părțile au încheiat un contract de depozit. Părțile nu au convenit asupra calificării juridice. În acest caz:

1. judecătorul este legat de denumirea dată de reclamant și respinge cererea ca vădit nefondată, fără a recalifica raportul juridic
2. judecătorul restabilește calificarea juridică exactă a raportului dedus judecății, după ce o pune în discuția părților
3. judecătorul poate recalifica raportul juridic dedus judecății dacă pârâtul invocă prin întâmpinare denumirea greșită, nu și din oficiu

Art. 22 alin. (4) C. proc. civ. prevede că „Judecătorul dă sau restabilește calificarea juridică a actelor și faptelor deduse judecății, chiar dacă părțile le-au dat o altă denumire”, fiind obligat să pună în discuția părților calificarea juridică exactă; recalificarea nu depinde deci de o apărare a pârâtului formulată prin întâmpinare. Judecătorul nu este legat de denumirea dată de reclamant, iar limita din art. 22 alin. (5) C. proc. civ. operează doar dacă părțile au stabilit calificarea printr-un acord expres privind drepturi de care pot dispune, ceea ce nu este cazul aici. Dezbaterea prealabilă a calificării respectă și art. 14 alin. (6) C. proc. civ., potrivit căruia hotărârea se întemeiază numai pe motive supuse dezbaterii contradictorii.

3. Potrivit art. 33 din Codul de procedură civilă, interesul de a acționa:

1. trebuie să fie determinat, legitim, personal, născut și actual, ca regulă pentru formularea oricărei cereri în justiție
2. poate să nu fie născut și actual, pentru a preveni încălcarea unui drept subiectiv amenințat ori o pagubă iminentă și ireparabilă
3. poate să nu fie legitim, dacă este determinat, personal, născut și actual, legitimitatea fiind o chestiune de fond

Art. 33 C. proc. civ. cere ca interesul să fie determinat, legitim, personal, născut și actual, condiție pe care trebuie să o justifice autorul oricărei cereri (art. 32 alin. (1) lit. d) C. proc. civ.). Același text admite că interesul poate să nu fie născut și actual când cererea urmărește prevenirea încălcării unui drept subiectiv amenințat sau a unei pagube iminente care nu s-ar putea repara. Caracterul legitim este o cerință expresă a interesului, nu o chestiune de fond: art. 36 C. proc. civ. califică astfel doar existența sau inexistența drepturilor și obligațiilor afirmate.

4. Calitatea procesuală, ca o condiție de exercitare a acțiunii civile, reprezintă:

1. aptitudinea oricărei persoane care are folosința drepturilor civile de a fi parte într-un proces civil, în condițiile legii
2. aptitudinea persoanei care are exercițiul drepturilor procedurale de a le exercita în nume propriu sau prin reprezentant
3. identitatea dintre părțile din proces și subiectele raportului juridic litigios, astfel cum acesta este dedus judecății

Art. 36 C. proc. civ. definește calitatea procesuală ca rezultând din identitatea dintre părți și subiectele raportului juridic litigios, astfel cum este dedus judecății; existența sau inexistența drepturilor afirmate este o chestiune de fond. Aptitudinea de a fi parte descrie capacitatea procesuală de folosință (art. 56 alin. (1) C. proc. civ.), iar aptitudinea de a-și exercita drepturile procedurale descrie capacitatea procesuală de exercițiu (art. 57 alin. (1) C. proc. civ.); ambele sunt distincte de calitatea procesuală, deși toate sunt condiții din art. 32 alin. (1).

5. Potrivit art. 30 din Codul de procedură civilă, în privința cererilor în justiție:

1. cererile accesorii sunt acele cereri a căror soluționare depinde de soluția pe care instanța o dă unui capăt de cerere principal
2. cererile adiționale sunt cele formulate de oricare dintre părți în cadrul unui proces aflat deja în curs de desfășurare
3. cererea principală este cererea introductivă de instanță, care nu poate cuprinde, alături de capetele principale, și capete accesorii

Potrivit art. 30 alin. (4) C. proc. civ., cererile accesorii sunt acele cereri a căror soluționare depinde de soluția dată unui capăt de cerere principal. Cererile formulate în cadrul unui proces aflat în curs de desfășurare sunt cererile incidentale (art. 30 alin. (6) C. proc. civ.), în timp ce cererea adițională este cea prin care o parte își modifică pretențiile anterioare (alin. (5)). Cererea principală, adică cererea introductivă de instanță, poate cuprinde atât capete de cerere principale, cât și capete de cerere accesorii (art. 30 alin. (3) C. proc. civ.).

6. Judecătorul AA a pronunțat hotărârea prin care a soluționat în primă instanță litigiul dintre SC Alfa SRL și BB. Apelul declarat de BB este repartizat tot lui AA, care este totodată rudă de gradul al treilea cu avocatul societății. În acest caz:

1. rudenia cu avocatul unei părți este un caz de incompatibilitate pentru care AA poate fi recuzat de oricare dintre părți
2. AA nu poate judeca apelul, fiind incompatibil absolut, iar neregularitatea poate fi invocată în orice stare a pricinii
3. AA poate judeca apelul, dacă părțile nu cer recuzarea înainte de începerea dezbaterilor, deoarece incompatibilitatea s-ar acoperi

Potrivit art. 41 alin. (1) C. proc. civ., judecătorul care a pronunțat o hotărâre prin care s-a soluționat cauza nu poate judeca aceeași pricină în apel; în acest caz de incompatibilitate absolută, judecătorul nu poate participa la judecată chiar dacă nu s-a abținut ori nu a fost recuzat, iar neregularitatea poate fi invocată în orice stare a pricinii (art. 45 C. proc. civ.). Rudenia până la gradul al patrulea cu avocatul unei părți este un caz din art. 42 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ., în care judecătorul poate fi recuzat de oricare dintre părți înainte de începerea dezbaterilor (art. 44 alin. (1)). Ideea acoperirii incompatibilității absolute prin lipsa recuzării contrazice art. 45.

7. Potrivit Codului de procedură civilă, în privința intervenției voluntare:

1. intervenția principală sprijină apărarea uneia dintre părți, fără ca intervenientul să pretindă vreun drept pentru sine
2. intervenția accesorie poate fi făcută până la închiderea dezbaterilor, în tot cursul judecății, chiar și în căile extraordinare de atac
3. cererea de intervenție accesorie poate fi formulată și oral în ședința de judecată, nefiind supusă cerinței formei scrise prevăzute de lege

Potrivit art. 63 alin. (2) C. proc. civ., intervenția accesorie poate fi făcută până la închiderea dezbaterilor, în tot cursul judecății, chiar și în căile extraordinare de atac. Intervenția principală este cea în care intervenientul pretinde pentru sine, în tot sau în parte, dreptul dedus judecății sau un drept strâns legat de acesta (art. 61 alin. (2) C. proc. civ.), iar cea care sprijină numai apărarea uneia dintre părți este accesorie (art. 61 alin. (3)). Cererea de intervenție accesorie trebuie făcută în scris (art. 63 alin. (1) C. proc. civ.), deci nu poate fi formulată oral în ședință.

8. În procesul în care AA a chemat în judecată pe SC Alfa SRL, aceasta susține că, dacă ar pierde, ar putea cere despăgubiri de la SC Beta SRL, care i-a furnizat marfa. În acest caz:

1. SC Alfa SRL poate să cheme în garanție pe SC Beta SRL, împotriva căreia ar putea să se îndrepte cu o cerere separată în garanție sau în despăgubiri
2. SC Beta SRL, odată chemată în garanție, nu mai poate să cheme la rândul său în garanție o altă persoană, nici în aceleași condiții
3. cererea de chemare în garanție se judecă odată cu cererea principală, cu posibilitatea disjungerii dacă judecata principală ar fi întârziată

Art. 72 alin. (1) C. proc. civ. permite părții interesate să cheme în garanție o terță persoană împotriva căreia ar putea să se îndrepte cu o cerere separată în garanție sau în despăgubiri, deci SC Alfa SRL poate chema în garanție pe SC Beta SRL. Potrivit art. 74 alin. (4), cererea se judecă odată cu cererea principală, iar instanța poate dispune disjungerea dacă judecarea cererii principale ar fi întârziată. Afirmația contrară celei din art. 72 alin. (2) este falsă: cel chemat în garanție poate, în aceleași condiții, să cheme în garanție o altă persoană.

9. Potrivit Codului de procedură civilă, în privința reprezentării convenționale în fața instanțelor:

1. persoanele fizice pot fi reprezentate de avocat sau de alt mandatar, în fața primei instanțe, în apel și în recurs
2. persoanele juridice pot fi reprezentate convențional numai prin consilier juridic sau avocat, în condițiile legii
3. mandatarul persoanei fizice care nu este avocat poate pune concluzii asupra fondului dacă a primit o procură autentică

Art. 83 alin. (1) C. proc. civ. permite persoanelor fizice să fie reprezentate de avocat sau alt mandatar în fața primei instanțe, în apel și în recurs, dar mandatarul care nu este avocat nu poate pune concluzii asupra excepțiilor procesuale și asupra fondului decât prin avocat. Art. 84 alin. (1) prevede că persoanele juridice pot fi reprezentate convențional numai prin consilier juridic sau avocat. Procura autentică (art. 85 alin. (1)) dovedește doar împuternicirea, nu înlătură regula din art. 83 alin. (1); excepția privește soțul sau ruda până la gradul al doilea inclusiv, licențiat în drept (art. 83 alin. (2)).

10. SC Alfa SRL cheamă în judecată pe BB, persoană fizică, solicitând plata unui preț de 150.000 lei dintr-un contract de vânzare, la care adaugă dobânzi legale de 70.000 lei, calculate până la data sesizării. Cererea este evaluabilă în bani. În acest caz:

1. tribunalul este competent material în primă instanță, deoarece valoarea cererii, cu tot cu dobânzile, este de 220.000 lei
2. competența se determină după valoarea obiectului cererii arătată în capătul principal de cerere, nu după cea totală
3. dobânzile nu intră în valoarea cererii, fiind accesorii ale pretenției principale, astfel că judecătoria este competentă

Potrivit art. 98 alin. (1) C. proc. civ., competența se determină după valoarea obiectului cererii arătată în capătul principal de cerere, iar potrivit alin. (2) nu se au în vedere accesoriile pretenției principale, precum dobânzile. Valoarea relevantă este deci de 150.000 lei, sub pragul de 200.000 lei din art. 94 pct. 1 lit. k) C. proc. civ., așa că judecătoria judecă în primă instanță, indiferent de calitatea părților. Calculul 150.000 + 70.000 = 220.000 lei ar atrage tribunalul (art. 95 pct. 1), dar adaugă în mod greșit accesoriile.

11. SC Alfa SRL, cu sediul în orașul Y, vrea să ceară în justiție plata prețului unui contract încheiat cu AA, consumator domiciliat în orașul X. În acest caz:

1. cererea poate fi introdusă, la alegerea societății, fie la instanța sediului acesteia, fie la instanța domiciliului consumatorului
2. cererea poate fi introdusă la instanța locului unde a fost executată obligația, chiar dacă acesta diferă de domiciliul consumatorului
3. cererea profesionistului împotriva consumatorului poate fi introdusă numai la instanța domiciliului consumatorului din orașul X

Potrivit art. 121 C. proc. civ., cererile formulate de un profesionist împotriva unui consumator pot fi introduse numai la instanța domiciliului consumatorului; textul exclude alegerea între instanța sediului profesionistului și cea a consumatorului sau instanța locului executării. Instanța domiciliului consumatorului este alternativ competentă în cererile consumatorului împotriva profesionistului (art. 113 alin. (1) pct. 8), regimul fiind altul când reclamant este profesionistul. Regula generală a domiciliului pârâtului (art. 107 alin. (1)) coincide, aici, cu soluția din art. 121.

12. Potrivit Codului de procedură civilă, în materie de competență teritorială:

1. cererile privitoare la drepturile reale imobiliare se introduc numai la instanța în a cărei circumscripție este situat imobilul
2. părțile pot conveni în scris ca un proces privitor la bunuri să fie judecat de o altă instanță, chiar dacă competența teritorială este exclusivă
3. cererile în materie de societate, până la sfârșitul lichidării sau până la radiere, țin de competența exclusivă a instanței sediului principal

Art. 117 alin. (1) C. proc. civ. stabilește că cererile privitoare la drepturile reale imobiliare se introduc numai la instanța în a cărei circumscripție este situat imobilul. Potrivit art. 119, cererile în materie de societate, până la sfârșitul lichidării sau până la radiere, sunt de competența exclusivă a instanței sediului principal al societății. Alegerea convențională de competență din art. 126 alin. (1) este posibilă pentru procesele privitoare la bunuri și drepturi de care părțile pot dispune, în afară de cazul când competența este exclusivă; de aceea afirmația că poate deroga și de la competența exclusivă este falsă.

13. Potrivit Codului de procedură civilă, în privința excepției de necompetență:

1. necompetența materială de ordine publică se invocă la primul termen la care părțile, legal citate la prima instanță, pot pune concluzii
2. necompetența de ordine privată poate fi invocată și de reclamant, prin cererea de chemare în judecată sau la primul termen de judecată
3. necompetența generală a instanțelor judecătorești se invocă, precum cea materială, la primul termen la care părțile sunt legal citate

Potrivit art. 130 alin. (2) C. proc. civ., necompetența materială și teritorială de ordine publică trebuie invocată de părți ori de către judecător la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe și pot pune concluzii. Necompetența generală nu este supusă acestei limite, ci poate fi invocată în orice stare a pricinii (art. 130 alin. (1) C. proc. civ.). Necompetența de ordine privată poate fi invocată doar de pârât, prin întâmpinare sau cel mai târziu la primul termen (alin. (3)), iar partea care a sesizat o instanță necompetentă nu poate cere declararea necompetenței (alin. (4)).

14. Judecătoria Y își declină competența în favoarea Judecătoriei Z, din aceeași circumscripție a Tribunalului W, iar Judecătoria Z, învestită prin declinare, își declină la rândul său competența în favoarea Judecătoriei Y. În acest caz:

1. judecătoria Z continuă judecata, deoarece o instanță învestită prin declinare nu mai poate să își decline competența în favoarea altei instanțe
2. există conflict de competență, iar judecata se suspendă din oficiu și dosarul se înaintează instanței competente să soluționeze conflictul
3. conflictul se soluționează de Tribunalul W, ca instanță imediat superioară și comună celor două judecătorii aflate în conflict

Conform art. 133 pct. 2 C. proc. civ., există conflict de competență când două instanțe și-au declinat reciproc competența de a judeca același proces, text care vizează tocmai situația în care instanța învestită prin declinare își declină, la rândul său, competența. Instanța înaintea căreia s-a ivit conflictul suspendă din oficiu judecata și înaintează dosarul instanței competente să soluționeze conflictul (art. 134 C. proc. civ.), adică instanței imediat superioare și comune instanțelor aflate în conflict (art. 135 alin. (1) C. proc. civ.), aici Tribunalul W. Faptul că hotărârea de declinare nu este supusă niciunei căi de atac (art. 132 alin. (3) C. proc. civ.) nu împiedică instanța învestită să își decline, la rândul său, competența.

15. Potrivit Codului de procedură civilă, în privința strămutării proceselor:

1. strămutarea pentru siguranță publică poate fi cerută de partea interesată, ca și cea pentru bănuială legitimă, în orice fază a procesului
2. cererea pentru bănuială legitimă, vizând un proces de la o judecătorie, este de competența tribunalului din circumscripția acesteia
3. încheierea asupra strămutării se dă fără motivare și este definitivă, cererea judecându-se de urgență, în camera de consiliu

Art. 144 alin. (1) și (2) C. proc. civ. prevede că cererea de strămutare se judecă de urgență, în camera de consiliu, cu citarea părților, iar încheierea se dă fără motivare și este definitivă. Strămutarea pentru siguranță publică poate fi cerută numai de procurorul general de la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, partea interesată putând cere doar strămutarea pentru bănuială legitimă (art. 141 alin. (2)). Cererea pentru bănuială legitimă privind o judecătorie sau un tribunal este de competența curții de apel, nu a tribunalului (art. 142 alin. (1)).

16. Potrivit Codului de procedură civilă, în privința litispendenței și a conexității:

1. între instanțe de același grad, litispendența se invocă înaintea instanței sesizate ulterior, care, admițând-o, trimite dosarul primei instanțe învestite
2. conexitatea poate fi invocată de părți ori de instanță din oficiu, cel mai târziu la primul termen, în fața instanței care a fost sesizată ulterior
3. litispendența se invocă cel mai târziu la primul termen de judecată, iar încheierea prin care este soluționată poate fi atacată separat, cu apel

Art. 138 alin. (3) C. proc. civ. prevede că, la instanțe de același grad, excepția litispendenței se invocă înaintea instanței sesizate ulterior și, dacă se admite, dosarul este trimis de îndată primei instanțe învestite. Art. 139 alin. (2) C. proc. civ. permite invocarea excepției conexității de părți sau din oficiu cel mai târziu la primul termen de judecată înaintea instanței ulterior sesizate. Limita primului termen privește conexitatea, nu litispendența, care poate fi invocată în orice stare a procesului în fața instanțelor de fond (art. 138 alin. (2)), iar încheierea care o soluționează poate fi atacată numai odată cu fondul (art. 138 alin. (5) C. proc. civ.).

17. Care dintre următoarele afirmații privind nulitatea actelor de procedură NU este conformă Codului de procedură civilă?

1. nulitatea este necondiționată de existența unei vătămări în cazul încălcării dispozițiilor legale privind competența instanței
2. în cazul nulităților expres prevăzute de lege, vătămarea este prezumată, partea interesată putând face dovada contrară
3. încălcarea dispozițiilor legale privind publicitatea ședinței de judecată atrage nulitatea numai dacă s-a adus părții o vătămare

Art. 176 pct. 3 și pct. 5 C. proc. civ. enumeră competența instanței și publicitatea ședinței de judecată printre cazurile de nulitate necondiționată de existența unei vătămări; deci afirmația privind publicitatea ședinței este cea neconformă, pentru că cerința vătămării nu se aplică. Art. 175 alin. (1) C. proc. civ. condiționează de vătămare nulitatea în regula generală, iar la nulitățile expres prevăzute de lege vătămarea este prezumată, cu posibilitatea probei contrare (art. 175 alin. (2)).

18. AA, pârât, primește citația pentru primul termen de judecată cu 3 zile înaintea termenului. Se prezintă la termen personal, nu cere amânarea procesului și nu invocă neregularitatea, iar la termenul următor este din nou prezent. În acest caz:

1. neregularitatea privind citarea nu va mai fi luată în considerare, deoarece AA, prezent la termen, nu a cerut amânarea procesului
2. AA poate invoca neregularitatea citării și la termenul următor, deși a fost prezent la termenul pentru care a fost citat
3. instanța trebuie să amâne din oficiu procesul pentru neregularitatea citării, chiar dacă AA, prezent la termen, nu a cerut amânarea

Art. 159 C. proc. civ. cere ca citația să fie înmânată cu cel puțin 5 zile înaintea termenului de judecată, sub sancțiunea nulității; citația primită cu 3 zile înainte este deci neregulată. Potrivit art. 160 alin. (1) C. proc. civ., procesul se amână la cererea părții interesate, iar potrivit alin. (2) neregularitatea nu mai este luată în considerare dacă partea prezentă nu a cerut amânarea, astfel că AA nu o mai poate invoca la termenul următor. Instanța poate invoca din oficiu neregularitatea citării numai în lipsa părții nelegal citate și numai la termenul la care s-a produs (art. 160 alin. (3) C. proc. civ.), ceea ce nu este cazul lui AA, prezent la termen.

19. Potrivit Codului de procedură civilă, în materia termenelor procedurale:

1. partea care a pierdut un termen procedural este repusă în termen chiar dacă nu dovedește motive temeinic justificate pentru întârziere
2. nerespectarea termenului în care trebuie exercitat un drept procesual atrage decăderea, în afară de cazul în care legea dispune altfel
3. în afara căilor de atac, partea îndeplinește actul în cel mult 15 zile de la încetarea împiedicării, cerând totodată repunerea în termen

Potrivit art. 185 alin. (1) C. proc. civ., nerespectarea termenului în care un drept procesual trebuie exercitat atrage decăderea din exercitarea dreptului, în afară de cazul în care legea dispune altfel. Art. 186 alin. (2) C. proc. civ. cere ca actul de procedură să fie îndeplinit în cel mult 15 zile de la încetarea împiedicării, cerându-se totodată repunerea în termen; în cazul căilor de atac, durata este cea prevăzută pentru exercitarea căii de atac. Repunerea nu operează fără justificare: partea este repusă în termen numai dacă dovedește că întârzierea se datorează unor motive temeinic justificate (art. 186 alin. (1) C. proc. civ.).

20. Prin încheierea comunicată lui AA marți, 31 octombrie 2028, instanța i-a stabilit un termen de o lună pentru depunerea unor înscrisuri. Zilele de 30 noiembrie și 1 decembrie 2028 sunt sărbători legale, iar 2 și 3 decembrie 2028 cad sâmbătă și duminică; luni, 4 decembrie 2028, este zi lucrătoare. Ultima zi în care înscrisurile pot fi depuse în mod valabil, ziua comunicării fiind ziua 0, este:

1. ziua 30 (30 noiembrie 2028), ultima zi a lunii noiembrie, care nu are zi corespunzătoare datei de 31
2. ziua 31 (1 decembrie 2028), ziua imediat următoare celei în care s-ar împlini termenul socotit pe luni
3. ziua 34 (4 decembrie 2028), prima zi lucrătoare după zilele nelucrătoare în care s-ar împlini termenul

Calcul: termenul pe luni curge de la comunicare (art. 184 alin. (1) C. proc. civ.) și se împlinește în ziua corespunzătoare din ultima lună; noiembrie nu are ziua 31, deci termenul s-ar împlini în ultima zi a lunii, 30 noiembrie 2028, ziua 30 (art. 181 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ.). Ziua de 30 noiembrie fiind nelucrătoare, termenul se prelungește până în prima zi lucrătoare care urmează (art. 181 alin. (2) C. proc. civ.); cum 1 decembrie este tot sărbătoare legală, iar 2 și 3 decembrie cad la sfârșit de săptămână, termenul se împlinește luni, 4 decembrie 2028, ziua 34. Ziua 30 ignoră prelungirea din alin. (2), iar ziua 31 oprește greșit prelungirea la 1 decembrie, deși și această zi este nelucrătoare.

21. Potrivit Codului de procedură civilă, când cererea de chemare în judecată nu îndeplinește cerințele legale, reclamantului i se comunică în scris lipsurile, cu mențiunea că:

1. trebuie să facă completările sau modificările dispuse în termen de cel mult 15 zile de la primirea comunicării, sub sancțiunea anulării cererii
2. trebuie să facă completările sau modificările dispuse în termen de cel mult 10 zile de la primirea comunicării, sub sancțiunea anulării cererii
3. trebuie să facă completările sau modificările dispuse în termen de cel mult 15 zile de la primirea comunicării, sub sancțiunea respingerii cererii

Potrivit art. 200 alin. (3) C. proc. civ., reclamantul trebuie să facă completările sau modificările dispuse în termen de cel mult 10 zile de la primirea comunicării, sub sancțiunea anulării cererii, anulare dispusă prin încheiere (art. 200 alin. (4) C. proc. civ.). Termenul de 15 zile este cel al cererii de reexaminare împotriva încheierii de anulare, care curge de la comunicarea încheierii (art. 200 alin. (6) C. proc. civ.), nu termenul de completare. Sancțiunea prevăzută de lege pentru necomplinirea lipsurilor nu este respingerea cererii, ci anularea ei.

22. SC Alfa SRL a introdus o cerere de chemare în judecată împotriva lui BB, fără să arate motivele de fapt. Completul i-a comunicat lipsurile, iar reclamanta nu le-a îndeplinit în termen, astfel că instanța a anulat cererea prin încheiere. În acest caz:

1. dacă cererea de reexaminare este admisă, cauza rămâne spre judecare la completul care a soluționat cererea de reexaminare
2. reclamanta poate face numai cerere de reexaminare, în termen de 15 zile de la data comunicării încheierii de anulare
3. cererea de reexaminare se soluționează prin încheiere definitivă, de către un alt complet, desemnat prin repartizare aleatorie

Lipsa motivelor de fapt, necomplinită în termen, atrage anularea cererii prin încheiere (art. 200 alin. (4) C. proc. civ.). Împotriva încheierii de anulare reclamanta poate face numai cerere de reexaminare, în 15 zile de la comunicare (art. 200 alin. (5) și (6) C. proc. civ.), soluționată prin încheiere definitivă, în camera de consiliu, de un alt complet desemnat prin repartizare aleatorie (art. 200 alin. (7) C. proc. civ.). Dacă reexaminarea este admisă, cauza nu rămâne la completul care a soluționat-o, ci se retrimite completului inițial învestit (art. 200 alin. (8) C. proc. civ.).

23. Potrivit Codului de procedură civilă, în privința mărturisirii judiciare:

1. ea face deplină dovadă împotriva aceluia care a făcut-o, personal sau prin mandatar cu procură specială
2. ea poate fi divizată împotriva autorului ei chiar și în situația în care cuprinde fapte care au legătură între ele
3. ea nu poate fi revocată, afară de cazul în care se dovedește că a fost urmarea unei erori de fapt scuzabile

Potrivit art. 349 alin. (1) C. proc. civ., mărturisirea judiciară face deplină dovadă împotriva celui care a făcut-o, personal sau prin mandatar cu procură specială. Ea nu poate fi revocată decât dacă se dovedește că a fost urmarea unei erori de fapt scuzabile (art. 349 alin. (3) C. proc. civ.). Divizarea ei împotriva autorului este permisă numai când cuprinde fapte distincte și fără legătură între ele (art. 349 alin. (2) C. proc. civ.), nu și când faptele sunt legate.

24. Potrivit Codului de procedură civilă, reclamantul își poate modifica cererea de chemare în judecată și poate propune noi dovezi, sub sancțiunea decăderii:

1. până la primul termen la care este legal citat, instanța dispunând amânarea pricinii și comunicarea cererii modificate pârâtului
2. până la închiderea dezbaterilor asupra fondului, fără a fi necesară amânarea pricinii pentru comunicarea cererii modificate pârâtului
3. până la sfârșitul cercetării procesului, cu încuviințarea instanței, după ascultarea concluziilor pârâtului asupra modificării

Art. 204 alin. (1) C. proc. civ. permite reclamantului să își modifice cererea și să propună noi dovezi, sub sancțiunea decăderii, numai până la primul termen la care este legal citat; instanța amână pricina și comunică cererea modificată pârâtului pentru întâmpinare. Închiderea dezbaterilor sau sfârșitul cercetării procesului nu sunt limite prevăzute de lege; peste primul termen, modificarea cere acordul expres al tuturor părților (art. 204 alin. (3) C. proc. civ.), nu simpla încuviințare a instanței.

25. SC Alfa SRL a chemat în judecată pe SC Beta SRL pentru plata unei sume de bani. La al treilea termen de judecată, reclamanta declară verbal în ședință că mărește cuantumul sumei pretinse, ca urmare a dobânzilor acumulate. În acest caz:

1. modificarea este inadmisibilă, fiind făcută după primul termen de judecată la care reclamanta a fost legal citată în proces
2. instanța nu dă termen, ci trece în încheierea de ședință declarația verbală a reclamantei privind mărirea cuantumului
3. modificarea este posibilă cu acordul expres al pârâtei, iar judecata se amână pentru comunicarea cererii modificate

Mărirea sau micșorarea cuantumului obiectului cererii este una dintre ipotezele în care nu se dă termen, ci declarațiile verbale făcute în instanță se trec în încheierea de ședință (art. 204 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ.). Limita primului termen la care reclamantul este legal citat (art. 204 alin. (1) C. proc. civ.) nu se aplică acestei ipoteze, deci modificarea nu este inadmisibilă. Nici acordul expres al părților, cerut pentru celelalte modificări tardive (art. 204 alin. (3) C. proc. civ.), nu este necesar, iar judecata nu se amână.

26. Potrivit Codului de procedură civilă, în privința întâmpinării:

1. este actul de procedură prin care pârâtul se apără, în fapt și în drept, față de cererea reclamantului
2. este, în principiu, obligatorie, în afară de cazurile în care legea prevede în mod expres altfel
3. este, ca regulă, depusă la dosar fără a fi comunicată reclamantului, care o poate consulta la grefă

Art. 205 alin. (1) C. proc. civ. definește întâmpinarea ca actul de procedură prin care pârâtul se apără, în fapt și în drept, față de cererea de chemare în judecată, iar art. 208 alin. (1) C. proc. civ. o declară obligatorie, în afară de cazurile în care legea prevede expres altfel. Regula este comunicarea întâmpinării către reclamant, dacă legea nu prevede altfel (art. 206 alin. (1) C. proc. civ.); cercetarea ei la dosar este o excepție prevăzută expres, de exemplu pentru întâmpinarea la cererea modificată (art. 204 alin. (1) C. proc. civ.).

27. Potrivit art. 209 C. proc. civ., în privința cererii reconvenționale:

1. reclamantul poate formula, la rândul său, o cerere reconvențională la cererea reconvențională formulată de pârât
2. ea se depune, sub sancțiunea decăderii, cel mai târziu la ultimul termen de judecată dinaintea închiderii dezbaterilor
3. pârâtul o poate formula dacă are pretenții derivând din același raport juridic sau strâns legate de cererea reclamantului

Potrivit art. 209 alin. (1) C. proc. civ., pârâtul poate formula cerere reconvențională dacă are pretenții derivând din același raport juridic sau strâns legate de cererea reclamantului. Reclamantul nu poate formula cerere reconvențională la cererea reconvențională a pârâtului inițial (art. 209 alin. (7) C. proc. civ.). Cererea nu se depune până la ultimul termen dinaintea închiderii dezbaterilor, ci, sub sancțiunea decăderii, odată cu întâmpinarea sau, dacă pârâtul nu este obligat la întâmpinare, cel mai târziu la primul termen de judecată (art. 209 alin. (4) C. proc. civ.).

28. Potrivit Codului de procedură civilă, nedepunerea întâmpinării în termenul prevăzut de lege atrage decăderea pârâtului din dreptul de a:

1. propune probe și de a invoca excepții, în afara celor de ordine publică, dacă legea nu prevede altfel
2. invoca excepții procesuale, inclusiv cele de ordine publică, dar nu și din dreptul de a propune probe
3. propune probe, fără ca decăderea să privească și excepțiile pe care pârâtul le-ar putea invoca

Art. 208 alin. (2) C. proc. civ. leagă de nedepunerea întâmpinării decăderea din dreptul de a propune probe și de a invoca excepții, în afara celor de ordine publică, dacă legea nu prevede altfel. Excepțiile absolute, privind norme de ordine publică, rămân deci invocabile (art. 246 alin. (1) și art. 247 alin. (1) C. proc. civ.), iar decăderea privește și probele și excepțiile relative, nu doar unele dintre ele.

29. AA este creditorul lui BB pentru o sumă de bani, creanța fiind constatată în scris și exigibilă, dar fără titlu executoriu. AA a introdus cerere de chemare în judecată împotriva lui BB și vrea să îi indisponibilizeze bunurile. În acest caz:

1. AA poate cere sechestrul asigurător abia după ce obține un titlu executoriu împotriva lui BB, pentru valorificarea bunurilor
2. AA poate cere sechestrul asigurător, dar este obligat să individualizeze în cerere bunurile asupra cărora solicită măsura
3. AA poate cere sechestru asigurător asupra bunurilor mobile și imobile ale lui BB, putând fi obligat la plata unei cauțiuni

Creditorul fără titlu executoriu, a cărui creanță este constatată în scris și exigibilă, poate solicita sechestru asigurător asupra bunurilor mobile și imobile ale debitorului dacă dovedește că a intentat cerere de chemare în judecată, putând fi obligat la o cauțiune (art. 953 alin. (1) C. proc. civ.). Titlul executoriu nu este o condiție: scopul sechestrului este tocmai valorificarea bunurilor după obținerea lui (art. 952 C. proc. civ.). Creditorul nu este dator să individualizeze bunurile (art. 954 alin. (1) C. proc. civ.).

30. Potrivit art. 953 C. proc. civ., creditorul care nu are titlu executoriu poate solicita înființarea unui sechestru asigurător:

1. chiar dacă nu a intentat încă acțiunea, când debitorul își risipește averea, creditorul depunând o cauțiune de jumătate din valoarea reclamată
2. chiar dacă creanța nu este constatată în scris, dacă a intentat acțiune și depune odată cu cererea o cauțiune de jumătate din valoarea reclamată
3. chiar dacă creanța nu este exigibilă, când debitorul a micșorat prin fapta sa asigurările date, creditorul depunând o cauțiune fixată de instanță

Creditorul a cărui creanță nu este constatată în scris poate cere sechestru asigurător dacă a intentat acțiune și depune, odată cu cererea, o cauțiune de jumătate din valoarea reclamată (art. 953 alin. (2) C. proc. civ.). Instanța poate încuviința sechestrul și pentru o creanță neexigibilă, când debitorul a micșorat prin fapta sa asigurările date creditorului, creditorul depunând o cauțiune fixată de instanță (art. 953 alin. (3) C. proc. civ.). Chiar și când debitorul își risipește averea, creditorul trebuie să dovedească celelalte condiții din art. 953 alin. (1) C. proc. civ., inclusiv intentarea cererii de chemare în judecată, iar cauțiunea este fixată de instanță, nu de jumătate din valoarea reclamată.

31. În procesul dintre AA și SC Beta SRL, expertul numit de instanță a depus raportul de expertiză, fără ca vreo parte să formuleze obiecțiuni. Pârâta, nemulțumită de concluzii, vrea o nouă expertiză. În acest caz:

1. pârâta trebuie să ceară motivat o nouă expertiză, sub sancțiunea decăderii, la primul termen după depunerea raportului
2. instanța poate dispune o nouă expertiză de către același expert, chiar dacă nu există motive temeinice în acest sens
3. pârâta poate cere o nouă expertiză până la închiderea dezbaterilor în fond, iar instanța este ținută să o încuviințeze

Potrivit art. 338 alin. (2) C. proc. civ., o nouă expertiză trebuie cerută motivat, sub sancțiunea decăderii, la primul termen după depunerea raportului (în lipsa obiecțiunilor). Instanța o dispune doar pentru motive temeinice și de către alt expert (art. 338 alin. (1) C. proc. civ.); deci nu este ținută să o încuviințeze, iar cererea nu poate fi făcută oricând până la închiderea dezbaterilor, nici nu se încredințează aceluiași expert.

32. Poprirea asigurătorie se poate înființa, potrivit Codului de procedură civilă, asupra:

1. sumelor de bani, titlurilor de valoare sau altor bunuri mobile incorporale urmăribile, datorate debitorului de o a treia persoană
2. sumelor de bani pe care debitorul însuși le datorează unei a treia persoane, în temeiul unor raporturi juridice existente
3. sumelor pe care o a treia persoană le va datora debitorului în viitor, în temeiul unor raporturi juridice existente

Art. 970 C. proc. civ. permite poprirea asigurătorie asupra sumelor de bani, titlurilor de valoare sau altor bunuri mobile incorporale urmăribile datorate debitorului de o a treia persoană, precum și asupra celor pe care aceasta i le va datora în viitor în temeiul unor raporturi juridice existente. Poprirea privește deci creanțele debitorului față de terț, nu datoriile pe care debitorul le are el însuși față de un terț, care nu sunt bunuri urmăribile ale sale.

33. Potrivit Codului de procedură civilă, sechestrul judiciar constă în:

1. indisponibilizarea bunurilor urmăribile ale debitorului, pentru valorificarea lor când creditorul va obține un titlu executoriu
2. indisponibilizarea bunurilor ce formează obiectul litigiului, prin încredințarea pazei acestora unui administrator-sechestru
3. indisponibilizarea sumelor de bani datorate debitorului de un terț, în temeiul unor raporturi juridice existente

Art. 972 C. proc. civ. definește sechestrul judiciar ca indisponibilizarea bunurilor ce formează obiectul litigiului (sau, în condițiile legii, a altor bunuri), prin încredințarea pazei unui administrator-sechestru. Indisponibilizarea bunurilor urmăribile ale debitorului pentru valorificare după obținerea titlului executoriu este sechestrul asigurător (art. 952 C. proc. civ.), iar sumele datorate debitorului de un terț fac obiectul popririi asigurătorii (art. 970 C. proc. civ.).

34. AA se teme, din motive temeinice, că un bun mobil aflat în posesia lui BB va fi distrus sau alterat. Între AA și BB nu a fost încă pornit un proces. Instanța încuviințează, la cererea lui AA, sechestrul judiciar asupra bunului. În acest caz:

1. sechestrul judiciar nu putea fi încuviințat fără un proces în curs asupra proprietății ori posesiei bunului, ceea ce face măsura nelegală
2. AA trebuie să introducă acțiunea la instanța competentă într-un termen de cel mult 20 de zile de la data încuviințării măsurii
3. dacă AA nu respectă termenul, sechestrul se desființează de drept, ceea ce se constată prin încheiere definitivă dată fără citarea părților

Sechestrul judiciar poate fi încuviințat chiar fără proces asupra unui bun cu privire la care există motive temeinice de teamă că va fi sustras, distrus ori alterat de posesor (art. 973 alin. (2) lit. b) C. proc. civ.). În acest caz, AA trebuie să introducă acțiunea într-un termen de cel mult 20 de zile de la încuviințarea măsurii (art. 973 alin. (3) C. proc. civ.), iar nerespectarea termenului atrage desființarea de drept a sechestrului, constatată prin încheiere definitivă dată fără citarea părților (art. 973 alin. (4) C. proc. civ.). Existența unui proces nu este deci o condiție în această ipoteză.

35. Potrivit Codului de procedură civilă, în privința excepțiilor procesuale:

1. excepțiile absolute pot fi invocate de parte sau de instanță în orice stare a procesului, dacă prin lege nu se prevede altfel
2. excepțiile relative pot fi invocate de partea interesată cel mai târziu la primul termen de judecată după săvârșirea neregularității
3. excepțiile procesuale cunoscute de o parte pot fi invocate tardiv, fără ca aceasta să răspundă pentru pagubele părții adverse

Excepțiile absolute, prin care se invocă încălcarea unor norme de ordine publică, pot fi invocate de parte sau de instanță în orice stare a procesului, dacă prin lege nu se prevede altfel (art. 246 alin. (1) și art. 247 alin. (1) C. proc. civ.). Excepțiile relative pot fi invocate de partea care justifică un interes, cel mai târziu la primul termen de judecată după săvârșirea neregularității procedurale (art. 247 alin. (2) C. proc. civ.). Părțile sunt însă obligate să invoce excepțiile procesuale de îndată ce le sunt cunoscute, altfel răspund pentru pagubele pricinuite părții adverse (art. 247 alin. (3) C. proc. civ.).