📜 Drept civil

1. Potrivit Codului civil, în cazurile neprevăzute de lege se aplică:

1. principiile generale ale dreptului, uzanțele fiind aplicabile atunci când părțile le-au prevăzut în contract
2. uzanțele, în lipsa lor dispozițiile privind situații asemănătoare, apoi principiile generale ale dreptului
3. dispozițiile legale privitoare la situații asemănătoare, iar în lipsa lor uzanțele conforme ordinii publice

Potrivit art. 1 alin. (2) C. civ., în cazurile neprevăzute de lege se aplică uzanțele, în lipsa acestora dispozițiile legale privitoare la situații asemănătoare, iar când nu există asemenea dispoziții, principiile generale ale dreptului. Principiile generale nu au deci prioritate față de uzanțe, iar aplicarea uzanțelor nu depinde de prevederea lor în contract. Nici analogia legii nu precedă uzanțele, deoarece ordinea legală începe cu acestea.

2. Potrivit art. 6 din Codul civil, prescripțiile, decăderile și uzucapiunile începute și neîmplinite la data intrării în vigoare a legii noi sunt supuse:

1. legii noi, de la data intrării ei în vigoare, pentru întreaga durată a termenului
2. legii vechi pentru timpul deja scurs și legii noi pentru partea rămasă din termen
3. în întregime legii care le-a instituit, adică legii în vigoare la data începerii lor

Art. 6 alin. (4) C. civ. prevede că prescripțiile, decăderile și uzucapiunile începute și neîmplinite la data intrării în vigoare a legii noi sunt în întregime supuse dispozițiilor legale care le-au instituit. Termenul nu se împarte între două legi, iar legea nouă nu se aplică termenelor aflate în curs, deoarece legea civilă nu are putere retroactivă (art. 6 alin. (1) C. civ.).

3. AA a încheiat cu SC Alfa SRL un contract nul potrivit legii în vigoare la data încheierii. Ulterior a intrat în vigoare o lege nouă, care ar fi permis încheierea valabilă a unui asemenea contract. În acest caz:

1. contractul rămâne supus legii vechi, neputând fi considerat valabil potrivit dispozițiilor legii noi
2. validitatea contractului se apreciază potrivit legii în vigoare la data la care instanța se pronunță asupra ei
3. contractul nu poate genera alte efecte juridice decât cele prevăzute de legea în vigoare la data încheierii lui

Potrivit art. 6 alin. (3) C. civ., actele nule la data intrării în vigoare a legii noi rămân supuse legii vechi și nu pot fi considerate valabile potrivit legii noi. Totodată, actele încheiate înainte de intrarea în vigoare a legii noi nu pot genera alte efecte juridice decât cele prevăzute de legea în vigoare la data încheierii lor (art. 6 alin. (2) C. civ.). Validitatea contractului nu se apreciază după legea de la data pronunțării instanței, ci după legea veche, întrucât legea civilă nu are putere retroactivă (art. 6 alin. (1) C. civ.).

4. Potrivit Codului civil, efectul întreruperii prescripției extinctive constă în faptul că:

1. se șterge prescripția începută înainte de cauza de întrerupere și începe să curgă o nouă prescripție
2. prescripția își reia cursul după încetarea cauzei, socotindu-se și timpul scurs înainte de aceasta
3. prescripția nu se poate împlini înainte de expirarea unui termen de 6 luni de la încetarea cauzei

Conform art. 2.541 alin. (1) și (2) C. civ., întreruperea șterge prescripția începută înainte de ivirea cauzei de întrerupere, iar după întrerupere începe să curgă o nouă prescripție. Reluarea cursului cu luarea în calcul a timpului scurs anterior și termenul suplimentar de 6 luni sunt efecte ale suspendării (art. 2.534 C. civ.), nu ale întreruperii.

5. Potrivit Codului civil, în materia modalităților obligației:

1. condiția se prezumă suspensivă ori de câte ori scadența obligațiilor principale precedă îndeplinirea ei
2. condiția este suspensivă atunci când de îndeplinirea ei depinde eficacitatea obligației respective
3. obligația este afectată de termen dacă executarea sau stingerea ei depinde de un eveniment viitor și sigur

Potrivit art. 1.400 C. civ., condiția este suspensivă atunci când de îndeplinirea sa depinde eficacitatea obligației, iar potrivit art. 1.411 alin. (1) C. civ., obligația este afectată de termen atunci când executarea sau stingerea ei depinde de un eveniment viitor și sigur. Când scadența obligațiilor principale precedă momentul la care condiția s-ar putea îndeplini, condiția se prezumă, până la proba contrară, rezolutorie, nu suspensivă (art. 1.401 alin. (2) C. civ.).

6. AA a cumpărat de la CC un obiect, convins că este confecționat din argint, deși era placat cu nichel. CC știa că această calitate era esențială pentru AA și că fără ea contractul nu s-ar fi încheiat. În acest caz:

1. contractul este lovit de nulitate absolută, întrucât eroarea privește chiar obiectul prestației lui CC
2. AA poate cere anularea contractului, eroarea purtând asupra unei calități esențiale a obiectului
3. anularea contractului este condiționată de dovada unor manopere frauduloase săvârșite de CC

Potrivit art. 1.207 alin. (1) și (2) pct. 2 C. civ., partea aflată într-o eroare esențială, privind o calitate a obiectului prestației în absența căreia contractul nu s-ar fi încheiat, poate cere anularea contractului dacă cealaltă parte știa că acea împrejurare era esențială. Sancțiunea este anulabilitatea (nulitate relativă, art. 1.248 alin. (1) C. civ.), nu nulitatea absolută, fiindcă este ocrotit un interes particular. Manoperele frauduloase sunt cerute pentru dol (art. 1.214 C. civ.), nu pentru eroare.

7. Potrivit Codului civil, în privința dolului ca viciu de consimțământ:

1. dolul unui terț permite anularea dacă cealaltă parte l-a cunoscut sau trebuia să îl cunoască
2. dolul se presupune până la proba contrară, în favoarea celui care cere anularea contractului
3. partea poate cere anularea contractului chiar dacă eroarea provocată nu a fost esențială

Art. 1.214 alin. (2) C. civ. permite anularea pentru dol chiar dacă eroarea în care s-a aflat partea nu a fost esențială, iar art. 1.215 alin. (1) C. civ. admite anularea pentru dolul unui terț dacă cealaltă parte l-a cunoscut sau ar fi trebuit să îl cunoască la încheierea contractului. Dolul nu se presupune (art. 1.214 alin. (4) C. civ.), astfel că partea care cere anularea trebuie să îl dovedească.

8. Potrivit Codului civil, în materia leziunii:

1. dreptul la acțiune se prescrie în termenul general de 3 ani, socotit de la data cunoașterii leziunii
2. contractele aleatorii pot fi atacate pentru leziune când disproporția depășește jumătate din valoarea lor
3. acțiunea în anulare sau în reducerea obligațiilor se prescrie în termen de un an de la încheierea contractului

Art. 1.223 alin. (1) C. civ. stabilește pentru acțiunea în anulare sau în reducerea obligațiilor pentru leziune un termen special de un an de la data încheierii contractului, derogatoriu de la termenul general de 3 ani (art. 2.517 C. civ.) și de la regula începutului prescripției (art. 2.523 C. civ.). Art. 1.224 C. civ. exclude atacarea pentru leziune a contractelor aleatorii și a tranzacției, oricare ar fi mărimea disproporției.

9. Minorul BB, în vârstă de 15 ani, a încheiat cu SC Alfa SRL un contract prin care și-a asumat o obligație excesivă prin raportare la starea sa patrimonială. Disproporția dintre prestații nu depășește jumătate din valoarea prestației sale. În acest caz:

1. există leziune, deoarece BB și-a asumat o obligație excesivă prin raportare la starea sa patrimonială
2. BB poate cere anularea contractului, deși disproporția nu depășește jumătate din valoarea prestației sale
3. instanța nu poate menține contractul, chiar dacă SC Alfa SRL oferă echitabil reducerea propriei creanțe

Art. 1.221 alin. (3) C. civ. prevede că leziunea poate exista și atunci când minorul își asumă o obligație excesivă prin raportare la starea sa patrimonială. Art. 1.222 alin. (2) C. civ. condiționează admisibilitatea acțiunii în anulare de depășirea jumătății din valoarea prestației părții lezate, cu excepția cazului din art. 1.221 alin. (3), astfel că BB poate cere anularea. Instanța poate însă, în toate cazurile, să mențină contractul dacă cealaltă parte oferă în mod echitabil o reducere a propriei creanțe (art. 1.222 alin. (3) C. civ.).

10. Potrivit Codului civil, în privința condițiilor de validitate ale contractului:

1. obiectul contractului trebuie să fie determinat și licit, sub sancțiunea nulității absolute a contractului
2. cauza este ilicită când este contrară bunelor moravuri și imorală când contravine legii și ordinii publice
3. convențiile care strămută drepturi reale ce urmează a fi înscrise în cartea funciară cer înscris autentic

Art. 1.225 alin. (2) C. civ. cere ca obiectul contractului să fie determinat și licit, sub sancțiunea nulității absolute, iar art. 1.244 C. civ. impune înscrisul autentic, sub aceeași sancțiune, pentru convențiile care strămută sau constituie drepturi reale ce urmează a fi înscrise în cartea funciară. Cauza este ilicită când este contrară legii și ordinii publice și imorală când este contrară bunelor moravuri (art. 1.236 alin. (2) și (3) C. civ.), deci enunțul privind cauza inversează cele două noțiuni.

11. Potrivit Codului civil, în privința nulității absolute a contractului:

1. poate fi invocată de orice persoană interesată, pe cale de acțiune sau de excepție
2. contractul nul absolut poate fi confirmat, ca regulă, prin voința părții interesate
3. instanța este obligată să o invoce din oficiu, nefiind necesară cererea vreunei părți

Art. 1.247 alin. (2) și (3) C. civ. permite oricărei persoane interesate să invoce nulitatea absolută, pe cale de acțiune sau de excepție, și obligă instanța să o invoce din oficiu. Contractul lovit de nulitate absolută nu este susceptibil de confirmare decât în cazurile prevăzute de lege (art. 1.247 alin. (4) C. civ.); confirmarea ca regulă caracterizează nulitatea relativă (art. 1.248 alin. (4) C. civ.).

12. AA a încheiat cu BB un contract, consimțământul lui AA fiind viciat prin dolul lui BB. Termenul de prescripție a dreptului la acțiunea în anulare s-a împlinit, iar BB cere obligarea lui AA la executarea contractului. În acest caz:

1. AA poate opune oricând nulitatea relativă a contractului, chiar și după împlinirea termenului de prescripție
2. AA poate cere anularea pe cale de acțiune, deoarece acțiunea în anulare pentru dol este imprescriptibilă
3. instanța poate invoca din oficiu nulitatea relativă, pentru a ocroti partea al cărei consimțământ a fost viciat

AA, al cărui consimțământ a fost viciat, poate invoca nulitatea relativă (art. 1.248 alin. (2) C. civ.), iar potrivit art. 1.249 alin. (2) C. civ., partea căreia i se cere executarea contractului o poate opune oricând, chiar și după împlinirea termenului de prescripție; regula contrară din art. 1.223 alin. (2) C. civ. privește numai leziunea. Pe cale de acțiune, nulitatea relativă se invocă doar în termenul de prescripție (art. 1.249 alin. (2) teza I C. civ.), deci acțiunea pentru dol nu este imprescriptibilă. Instanța nu poate invoca din oficiu nulitatea relativă (art. 1.248 alin. (3) C. civ.).

13. Nu corespunde dispozițiilor Codului civil privind efectele nulității contractului afirmația potrivit căreia:

1. desființarea contractului atrage, în condițiile legii, desființarea actelor subsecvente încheiate în baza lui
2. contractul anulat își păstrează efectele produse până la anulare, desființarea lui operând numai pentru viitor
3. părțile își restituie prestațiile primite, în natură sau prin echivalent, chiar dacă s-au executat succesiv

Art. 1.254 alin. (1) C. civ. consideră contractul lovit de nulitate absolută sau anulat ca nefiind niciodată încheiat, deci desființarea operează retroactiv și contractul nu își păstrează efectele produse anterior; aceasta este afirmația care nu corespunde legii. Sunt conforme legii desființarea actelor subsecvente, în condițiile legii (art. 1.254 alin. (2) C. civ.), și restituirea prestațiilor, în natură sau prin echivalent, chiar dacă au fost executate succesiv (art. 1.254 alin. (3) C. civ.).

14. Avocatul AA a asistat un client, SC Alfa SRL, într-un proces încheiat printr-o hotărâre rămasă definitivă. Onorariul nu a fost plătit, iar AA continuă să presteze clientului consultanțe în alte probleme. În acest caz:

1. dreptul lui AA la acțiune pentru plata onorariului se prescrie în termenul special de un an
2. continuarea consultanțelor pentru alte probleme nu întrerupe prescripția pentru sumele scadente
3. termenul de prescripție curge de la data ultimei consultanțe acordate de AA clientului său

Art. 2.520 alin. (1) pct. 6 C. civ. supune prescripției de un an dreptul avocaților la plata onorariilor, prin derogare de la termenul general de 3 ani (art. 2.517 C. civ.), iar alin. (2) prevede că, în toate cazurile, continuarea serviciilor nu întrerupe prescripția pentru sumele scadente. Pentru un proces încheiat, termenul se calculează din ziua rămânerii definitive a hotărârii, nu de la ultima consultanță acordată; data ultimei prestații contează doar pentru afacerile neterminate, unde termenul este de 3 ani.

15. Potrivit Codului civil, cauză de suspendare a prescripției extinctive este:

1. plata parțială a datoriei făcută de debitor creditorului înainte de împlinirea prescripției
2. introducerea de către creditor a unei cereri de chemare în judecată împotriva debitorului
3. calitatea de soți a creditorului și a debitorului, cât timp aceștia nu sunt separați în fapt

Art. 2.532 pct. 1 C. civ. prevede că prescripția nu începe să curgă, iar dacă a început să curgă se suspendă, între soți, cât timp durează căsătoria și nu sunt separați în fapt. Plata parțială a datoriei este o recunoaștere tacită a dreptului (art. 2.538 alin. (2) C. civ.) și, ca și introducerea cererii de chemare în judecată, întrerupe prescripția (art. 2.537 pct. 1 și 2 C. civ.), fără a o suspenda.

16. Potrivit Codului civil, capacitatea de exercițiu deplină a persoanei fizice începe:

1. la împlinirea vârstei de 14 ani, când persoana poate încheia singură orice act juridic
2. la împlinirea vârstei de 16 ani, de drept, fără intervenția instanței de tutelă
3. la data când persoana devine majoră, adică la împlinirea vârstei de 18 ani

Art. 38 alin. (1) și (2) C. civ.: capacitatea de exercițiu deplină începe la data când persoana devine majoră, adică la împlinirea vârstei de 18 ani. La 14 ani minorul dobândește doar capacitate de exercițiu restrânsă (art. 41 alin. (1) C. civ.), care nu îi permite să încheie singur orice act juridic. La 16 ani capacitatea deplină nu se dobândește de drept: instanța de tutelă o poate recunoaște minorului, pentru motive temeinice (art. 40 C. civ.).

17. Minorul BB, în vârstă de 15 ani, dorește să încheie, fără încuviințarea părinților, mai multe acte juridice. Potrivit Codului civil, BB poate încheia singur:

1. acte de dispoziție precum vânzarea unui teren moștenit, dacă prețul îi este plătit integral pe loc
2. acte de conservare, precum și acte de administrare care nu îl prejudiciază, privind bunurile sale
3. acte de dispoziție de mică valoare, cu caracter curent, care se execută la data încheierii lor

La 15 ani BB are capacitate de exercițiu restrânsă (art. 41 alin. (1) C. civ.), iar actele sale se încheie, ca regulă, cu încuviințarea părinților sau, după caz, a tutorelui (alin. (2)). Potrivit art. 41 alin. (3) C. civ., el poate face totuși singur acte de conservare, acte de administrare care nu îl prejudiciază, precum și acte de dispoziție de mică valoare, cu caracter curent și care se execută la data încheierii lor. Vânzarea unui teren nu este un act de dispoziție de mică valoare, cu caracter curent, astfel că plata imediată a prețului nu îi permite lui BB să o încheie singur.

18. Potrivit Codului civil, în privința modurilor de dobândire a dreptului de proprietate:

1. în cazul bunurilor imobile, dreptul se dobândește prin înscriere în cartea funciară, în afara cazurilor prevăzute de lege
2. proprietatea se dobândește prin convenție, moștenire sau uzucapiune, legea neputând institui și alte moduri de dobândire
3. hotărârea judecătorească este mod de dobândire a proprietății chiar dacă se mărginește să constate un drept preexistent

Art. 557 alin. (4) C. civ. prevede că, în afara cazurilor anume prevăzute de lege, dreptul de proprietate asupra bunurilor imobile se dobândește prin înscriere în cartea funciară. Enumerarea din alin. (1) nu este limitativă, deoarece prin lege se pot reglementa și alte moduri de dobândire a dreptului de proprietate (alin. (3)). Hotărârea judecătorească este mod de dobândire a proprietății numai atunci când este translativă de proprietate prin ea însăși (alin. (1)), nu și atunci când constată un drept preexistent.

19. Potrivit Codului civil, orice persoană juridică trebuie să aibă:

1. un patrimoniu propriu, fără a fi necesară o organizare de sine stătătoare, dacă urmărește un scop lucrativ
2. o organizare de sine stătătoare și un patrimoniu propriu, afectat realizării unui scop licit și moral
3. cel puțin doi asociați și un patrimoniu propriu, afectat realizării unui scop licit și moral

Art. 187 C. civ. enumeră elementele constitutive: organizarea de sine stătătoare și patrimoniul propriu, afectat realizării unui anumit scop licit și moral, în acord cu interesul general. Organizarea proprie este cerută în toate cazurile, indiferent dacă scopul este lucrativ, iar numărul minim de asociați nu este un element constitutiv al persoanei juridice.

20. AA și BB, fondatori ai SC Alfa SRL aflată în curs de constituire, au încheiat în numele ei, înainte de înregistrare, un contract care depășește ce era necesar pentru ca persoana juridică să ia ființă în mod valabil. După înregistrare, SC Alfa SRL nu a preluat contractul. În acest caz, potrivit Codului civil:

1. AA și BB răspund față de terți proporțional cu aporturile lor la capitalul social viitor
2. AA și BB răspund față de terți nelimitat și solidar pentru actul încheiat cu depășirea limitei
3. SC Alfa SRL este obligată de contract din momentul înregistrării sale, fără a fi nevoie să îl preia

Art. 205 alin. (3) C. civ. permite persoanei juridice supuse înregistrării să dobândească drepturi și obligații chiar de la data actului de înființare, însă numai în măsura necesară pentru ca ea să ia ființă în mod valabil. Potrivit alin. (4), fondatorii și ceilalți care au lucrat în numele ei răspund nelimitat și solidar față de terți pentru actele încheiate cu încălcarea alin. (3), în afară de cazul în care persoana juridică le-a preluat; răspunderea nu este proporțională cu aporturile, iar societatea nu este obligată fără preluare.

21. Potrivit Codului civil, în privința capacității de folosință a persoanei juridice:

1. persoanele juridice fără scop lucrativ au doar drepturile și obligațiile necesare realizării scopului lor
2. actul încheiat cu încălcarea limitelor capacității de folosință este lovit de nulitate absolută
3. persoana juridică poate avea orice drepturi civile, inclusiv pe cele rezervate prin lege persoanei fizice

Art. 206 alin. (2) C. civ. limitează persoanele juridice fără scop lucrativ la drepturile și obligațiile civile necesare realizării scopului stabilit prin lege, actul de constituire sau statut, iar alin. (3) sancționează cu nulitatea absolută actul încheiat cu încălcarea alin. (1) și (2). Persoana juridică nu poate avea drepturile care, prin natura lor sau potrivit legii, nu pot aparține decât persoanei fizice (art. 206 alin. (1) C. civ.).

22. Potrivit Codului civil, proprietatea privată este dreptul titularului de a:

1. poseda, folosi și dispune de un bun în mod exclusiv, absolut și perpetuu, în limitele stabilite de lege
2. poseda, folosi și dispune de un bun în mod exclusiv și absolut, dar temporar, pe durata stabilită de lege
3. folosi bunul altei persoane și de a culege fructele acestuia, cu îndatorirea de a-i conserva substanța

Art. 555 alin. (1) C. civ. definește proprietatea privată prin atributele de posesie, folosință și dispoziție, exercitate exclusiv, absolut și perpetuu, în limitele stabilite de lege. Caracterul perpetuu exclude durata limitată, iar dreptul de a folosi bunul altei persoane și de a-i culege fructele, cu obligația de a-i conserva substanța, este definiția uzufructului (art. 703 C. civ.).

23. Potrivit Codului civil, în privința acțiunii în revendicare:

1. proprietarul poate revendica bunul de la posesor, dar nu și de la cel care îl deține fără drept
2. dreptul la acțiune este imprescriptibil, cu excepția cazurilor în care legea dispune altfel
3. hotărârea de admitere este opozabilă și poate fi executată și împotriva terțului dobânditor

Art. 563 alin. (1) C. civ. permite proprietarului să revendice bunul de la posesor sau de la o altă persoană care îl deține fără drept. Potrivit alin. (2), dreptul la acțiunea în revendicare este imprescriptibil, cu excepția cazurilor în care prin lege se dispune altfel. Alin. (4) prevede că hotărârea prin care s-a admis acțiunea în revendicare este opozabilă și poate fi executată și împotriva terțului dobânditor, în condițiile Codului de procedură civilă.

24. Potrivit Codului civil, în privința bunurilor proprietate publică:

1. sunt inalienabile, imprescriptibile și insesizabile, potrivit regimului legal al acestora
2. aparțin statului, fără ca o unitate administrativ-teritorială să poată fi titulara dreptului asupra lor
3. pot fi date în administrare ori în folosință și pot fi concesionate sau închiriate, în condițiile legii

Art. 858 C. civ. definește proprietatea publică drept dreptul de proprietate ce aparține statului sau unei unități administrativ-teritoriale, astfel că și aceasta din urmă poate fi titulara dreptului. Art. 861 alin. (1) C. civ. declară bunurile proprietate publică inalienabile, imprescriptibile și insesizabile, iar alin. (3) permite, în condițiile legii, darea lor în administrare sau în folosință, concesionarea ori închirierea.

25. Comuna Beta intenționează să concesioneze un bun aflat în proprietatea sa publică. Persoana fizică AA și SC Alfa SRL sunt interesate să încheie contractul de concesiune. Potrivit Codului civil:

1. concesionarul are dreptul, dar nu și obligația de a exploata bunul, putând să îl lase neexploatat
2. concesionarul poate fi oricare dintre ei, legea admițând ca atare orice persoană fizică sau juridică
3. concesionarul exploatează bunul în schimbul unei redevențe, însă pe o durată nedeterminată, fără limită

Dreptul de concesiune este unul dintre drepturile reale corespunzătoare proprietății publice (art. 866 C. civ.). Art. 871 alin. (2) C. civ. prevede că orice persoană fizică sau persoană juridică poate avea calitatea de concesionar, deci atât AA, cât și SC Alfa SRL. Potrivit alin. (1), concesionarul are dreptul și, în același timp, obligația de exploatare a bunului, în schimbul unei redevențe și pentru o durată determinată, astfel că nu poate lăsa bunul neexploatat și nu îl folosește pe durată nedeterminată.

26. Nu corespunde dispozițiilor Codului civil privind proprietatea comună afirmația potrivit căreia:

1. în devălmășie, dreptul de proprietate aparține concomitent mai multor titulari, fără cote-părți determinate
2. în coproprietatea obișnuită, fiecare coproprietar este titularul exclusiv al unei cote-părți din drept
3. încetarea coproprietății prin partaj poate fi cerută numai în termen de 3 ani de la dobândirea bunului

Art. 669 C. civ. prevede că încetarea coproprietății prin partaj poate fi cerută oricând, afară de cazul în care partajul a fost suspendat prin lege, act juridic ori hotărâre judecătorească; afirmația privind termenul de 3 ani este, așadar, contrară Codului civil. Celelalte două afirmații reproduc corect art. 667 C. civ. (în devălmășie, dreptul aparține concomitent mai multor persoane, fără cote-părți determinate) și art. 634 alin. (1) C. civ. (fiecare coproprietar este titularul exclusiv al unei cote-părți).

27. Potrivit Codului civil, în materia dezmembrămintelor dreptului de proprietate:

1. uzufructul în favoarea unei persoane juridice poate dura cel mult 30 de ani, durata mai lungă reducându-se de drept
2. uzufructul în favoarea unei persoane fizice poate depăși durata vieții titularului, prin voința părților
3. servitutea se poate constitui în temeiul unui act juridic ori prin uzucapiune, în condițiile legii

Art. 708 alin. (2) C. civ.: uzufructul constituit în favoarea unei persoane juridice poate avea durata de cel mult 30 de ani, iar dacă a fost constituit cu depășirea termenului se reduce de drept la 30 de ani. Art. 756 C. civ. permite constituirea servituții prin act juridic sau uzucapiune. Uzufructul în favoarea unei persoane fizice este cel mult viager (art. 708 alin. (1) C. civ.), deci nu poate depăși durata vieții titularului.

28. AA a edificat o construcție pe terenul lui BB, care a renunțat, în favoarea lui AA, la dreptul de a invoca accesiunea; pe această bază, superficia a fost înscrisă în cartea funciară în folosul lui AA. Ulterior, BB îl împiedică pe AA să își exercite dreptul. În acest caz:

1. dreptul lui AA la acțiunea confesorie de superficie se prescrie în termenul general de 3 ani
2. AA poate intenta acțiunea confesorie de superficie și împotriva lui BB, nu doar împotriva terților
3. prin renunțarea lui BB la accesiune, AA a dobândit și dreptul de proprietate asupra terenului ocupat

Potrivit art. 696 C. civ., acțiunea confesorie de superficie poate fi intentată împotriva oricărei persoane care împiedică exercitarea dreptului, chiar și a proprietarului terenului (alin. (1)), iar dreptul la acțiune este imprescriptibil (alin. (2)), deci termenul general de 3 ani nu se aplică. Renunțarea proprietarului terenului la dreptul de a invoca accesiunea permite înscrierea superficiei în favoarea constructorului (art. 693 alin. (4) C. civ.), iar superficiarul dobândește asupra terenului un drept de folosință, nu dreptul de proprietate (art. 693 alin. (1) C. civ.).

29. AA posedă de 11 ani, fără ca posesia sa să fie viciată, un teren care nu a fost înscris în nicio carte funciară. În urmă cu două luni, BB și-a înregistrat cererea de înscriere a dreptului de proprietate asupra terenului în folosul său, pe baza unei cauze legitime, iar AA nu a depus încă nicio cerere. În acest caz:

1. se aplică uzucapiunea tabulară de 5 ani, deoarece terenul era lipsit de orice înscriere în cartea funciară
2. AA a împlinit termenul de 10 ani cerut pentru uzucapiunea extratabulară a unui imobil neînscris
3. AA nu poate dobândi dreptul, deoarece BB și-a înregistrat cererea înaintea sa, pe baza unei cauze legitime

Pentru un imobil neînscris în nicio carte funciară, art. 930 alin. (1) lit. c) C. civ. prevede uzucapiunea extratabulară după o posesie de 10 ani, termen împlinit în speță. Potrivit art. 930 alin. (2) C. civ., uzucapantul dobândește dreptul numai dacă și-a înregistrat cererea înaintea unei terțe persoane care a cerut înscrierea pe baza unei cauze legitime, chiar și după împlinirea termenului; BB a înregistrat prima cererea. Uzucapiunea tabulară de 5 ani (art. 931 C. civ.) privește pe cel înscris în cartea funciară fără cauză legitimă, nu imobilul neînscris.

30. Potrivit Codului civil, în privința acțiunilor posesorii:

1. pot fi exercitate de cel care a posedat bunul cel puțin un an, inclusiv de detentorul precar
2. pot fi introduse și împotriva proprietarului bunului, nu numai împotriva unor terți
3. pot fi introduse și împotriva persoanei față de care există obligația de restituire a bunului

Art. 949 alin. (1) și (2) C. civ.: acțiunea posesorie aparține celui care a posedat bunul cel puțin un an, iar exercițiul ei este recunoscut și detentorului precar. Art. 950 alin. (1) C. civ. admite acțiunile posesorii și împotriva proprietarului. Alin. (2) al aceluiași articol interzice însă introducerea acțiunii posesorii împotriva persoanei față de care există obligația de restituire a bunului.

31. Potrivit Codului civil, în privința negocierilor precontractuale:

1. partea care inițiază negocieri fără intenția de a încheia contractul acționează contrar exigențelor bunei-credințe
2. părțile au libertatea de a rupe negocierile și nu pot fi ținute răspunzătoare pentru simplul eșec al acestora
3. părțile pot conveni limitarea sau excluderea obligației de a respecta buna-credință în cursul negocierilor

Potrivit art. 1.183 alin. (3) C. civ., este contrară bunei-credințe conduita părții care inițiază sau continuă negocieri fără intenția de a încheia contractul, iar potrivit alin. (1) părțile pot rupe negocierile fără a răspunde pentru simplul lor eșec. Este greșită afirmația că obligația de bună-credință ar putea fi limitată sau exclusă prin convenție: art. 1.183 alin. (2) C. civ. interzice o asemenea clauză.

32. Potrivit Codului civil, în privința ofertei de a contracta:

1. propunerea adresată unor persoane nedeterminate, dacă este precisă, valorează ofertă fără alte condiții
2. termenul de acceptare curge din momentul în care oferta a fost expediată de către ofertant destinatarului
3. oferta devine irevocabilă de îndată ce autorul ei se obligă să o mențină pe durata unui anumit termen

Potrivit art. 1.191 alin. (1) C. civ., oferta este irevocabilă de îndată ce autorul ei se obligă să o mențină un anumit termen, iar declarația de revocare nu produce efecte (alin. (2)). Propunerea adresată unor persoane nedeterminate nu valorează, în principiu, ofertă, ci solicitare de ofertă sau intenție de negociere (art. 1.189 alin. (1) C. civ.), cu excepția cazurilor din alin. (2). Termenul de acceptare curge din momentul în care oferta ajunge la destinatar, nu de la expediere (art. 1.192 C. civ.).

33. AA îi trimite lui BB, prin poștă, o ofertă de vânzare a unui utilaj. BB acceptă oferta printr-un mesaj care ajunge la AA la 10 martie, însă AA, aflat în concediu, ia cunoștință de el abia la 20 martie, din motive care nu îi sunt imputabile. În acest caz:

1. contractul se consideră încheiat la 20 martie, în momentul în care ofertantul a luat cunoștință de acceptare
2. contractul se consideră încheiat la 10 martie, în momentul în care acceptarea lui BB a ajuns la ofertant
3. contractul se consideră încheiat în momentul în care BB a expediat mesajul prin care a acceptat oferta primită

Potrivit art. 1.186 alin. (1) C. civ., contractul se încheie în momentul și în locul în care acceptarea ajunge la ofertant, chiar dacă acesta nu ia cunoștință de ea din motive care nu îi sunt imputabile. Prin urmare, data relevantă este 10 martie, nu data la care AA a aflat efectiv de acceptare și nici data expedierii mesajului de către BB.

34. Potrivit Codului civil, în privința efectelor contractului valabil încheiat:

1. terții se pot prevala de efectele contractului și au, ca regulă, dreptul de a cere executarea lui
2. terții nu pot aduce atingere drepturilor și obligațiilor născute din contract, care le este opozabil
3. contractul se modifică sau încetează numai prin acordul părților ori din cauze autorizate de lege

Potrivit art. 1.270 alin. (2) C. civ., contractul se modifică sau încetează numai prin acordul părților ori din cauze autorizate de lege, iar potrivit art. 1.281 C. civ. contractul este opozabil terților, care nu pot aduce atingere drepturilor și obligațiilor născute din el. Terții se pot prevala de efectele contractului, dar, potrivit aceluiași art. 1.281 C. civ., nu au dreptul de a cere executarea lui, cu excepția cazurilor prevăzute de lege, contractul producând efecte numai între părți, dacă legea nu prevede altfel (art. 1.280 C. civ.).

35. SC Alfa SRL și SC Beta SRL încheie un contract de vânzare a unui lot de mobilier, convenind ca predarea mobilierului și plata prețului să aibă loc la aceeași dată. La acea dată, SC Alfa SRL nu predă mobilierul și nu oferă predarea, iar SC Beta SRL refuză să plătească prețul. În acest caz:

1. SC Beta SRL poate refuza, într-o măsură corespunzătoare, plata prețului, cât timp SC Alfa SRL nu predă și nu oferă predarea
2. SC Beta SRL este ținută să plătească prețul, întrucât excepția de neexecutare presupune rezoluțiunea prealabilă a contractului
3. SC Beta SRL trebuia să plătească prima, întrucât cumpărătorul nu poate opune vânzătorului excepția de neexecutare

Potrivit art. 1.556 alin. (1) C. civ., când obligațiile născute dintr-un contract sinalagmatic sunt exigibile, iar una dintre părți nu execută sau nu oferă executarea, cealaltă parte poate refuza, într-o măsură corespunzătoare, executarea propriei obligații, afară de cazul în care ea este obligată să execute mai întâi. Aici părțile au convenit executarea la aceeași dată, iar textul permite oricăreia dintre părțile contractului sinalagmatic, deci și cumpărătorului, să opună excepția. Excepția nu presupune o rezoluțiune prealabilă: ea suspendă doar executarea, pe când rezoluțiunea desființează contractul (art. 1.554 alin. (1) C. civ.).